Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]
(Acest comentariu a fost postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Cartarescu, intitulat “Saracie si demnitate profesionala”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-saracie-si-demnitate-personala-954375.html)

 

În editorialul de săptămâna trecută, dedicat opoziţie şi intitulat, cum altfel, “Războiul rataţilor”, Mircea Cărtărescu era dezlănţuit ca un leu de stepă, cu coama în vânt (ah, coama asta la 50 de ani!) şi ochii injectaţi de climaxul conflictului din PSD. Scrisul lui se deziobăgise de sub moderaţia  autocontrolului şi bunului simţ şi transmitea direct din ficat şi fiere. O scurgere aproape venerică de epitete: Geoană era aiurit şi încurcă lume, Ponta era caraghios, o nulitate politică, un zero şi ambii, cuprinşi pe după umăr de dictatorul şi bidonul gol Antonescu, erau nişte rataţi.

Azi MC se ocupă de putere. Chipurile o critică. Dar o face ca un mieluşel, de sub bretonul flocos al mioarei de la care suge. E sfios, demn şi măsurat, nu cumva să-i scape vreun şpan în ugerul măicuţei Boc ori în ochii, şi aşa încercaţi şi încercănaţi, ai baciului Traian. De data asta niciun epitet nu este prins ca mărţişor la pieptul vreunui nume propriu. Sobrietatea s-a înstăpânit. Avem de-a face cu “Preşedintele Băsescu”,  cu “guvernarea Boc”, cu “vremuri grele”, cu “demnitatea personală”.

Păi să nu-ţi vină să-l mănânci de ce băiat “mumos”şi critic cuviincios este eternul nostru aspirant la Premiul Nobel? Şi-o fi închipuind că premiul ăla se acordă precum decoraţiile la Cotroceni, pentru langues de chats măiestrit administrate…

Dar cel mai înduioşător lucru în articolul de azi sunt dragostea şi mila de popor ale autorului. “Riscăm să leşinăm de foame”se autoinclude, între două zboruri transcontinentale pe banii ICR-ului,  autorul român cel mai bine plătit şi promovat  de autorităţi. “Această mare suferinţă provocată omului de rând”, “leuşorii storşi din fiecare buzunar al bieţilor oameni” (hai, că asta cu „leuşorii”e genială), iată forme sincere şi umane de solidarizare cu suferinţa neamului. „Curat suferinţă dar mergem mai departe tot cu ăştia ca alţii mai buni nu avem” îşi şopeşte apoi cu grăbire, pentru sine, ca o mantră, poetul, nu cumva destinul să-i ia ipocrizia de bună şi să lanseze vreun trăznet asupra plantaţiei de portocali.

Concluzia articolului este o involuntară autoculpabilizare. Aş îndrăzni să spun că instigă, chiar, la arătat cu degetul spre Cărtăreşti şi Pleşi. Cauza pentru care am ajuns un „popor vegetal”, un popor apelând la „cea mai primitivă dintre tacticile de supravieţuire”, „e resemnarea stoică a baciului mioritic, e boicotarea istoriei de către ţăranul cioranian. Politica răbdatului şi a strângerii curelei … ne-a adus unde ne aflăm acum”.

Asta cam aşa e. Doar că, de îndată ce încearcă cineva să-l trezească pe baciul mioritic din resemnarea sa stoică şi pe ţăranul cioranian din boicotarea istoriei, se găsesc rapid nişte spirite luminate să-i adoarmă la loc, cu cântece de leagăn, îngânate înşelător, despre bunele intenţii ale baciului ungurean.

 

Contele de Saint GermainEditorialeAntonescu,Basescu,Boc,Geoana,ICR,Mircea Cartarescu,Ponta,Premiul Nobel,Saracie si demnitate personala,Senatul EVZ(Acest comentariu a fost postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Cartarescu, intitulat 'Saracie si demnitate profesionala', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-saracie-si-demnitate-personala-954375.html)   În editorialul de săptămâna trecută, dedicat opoziţie şi intitulat, cum altfel, “Războiul rataţilor”, Mircea Cărtărescu era dezlănţuit ca un leu de stepă, cu coama...Blog politic si polemic