Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Nicolae Manolescu, referindu-se la termenul „colaborationist”, afirmă: „Nu e deloc obligatoriu ca un cuvînt să păstreze sensul primar și să trebuiască să considerăm o eroare abaterea de la acesta. Problema, în cazul de față, nu e lingvistică. Å¢ine, mai degrabă, de sociologia și de istoria culturală”.

Sensul primar la care se referă Manolescu este acela de „colaboraționist = colaborator cu un ocupant strain”.

Eu nu folosesc termenul în sensul său primar ci în sensul evoluat, folosit de elitele românești după revoluție, acela care a permis să se afirme că scriitori precum Sadoveanu, Arghezi, Ralea, Vianu, Camil Petrescu, George Călinescu  iar mai târziu Păunescu, Vadim Tudor, au fost colaboraționiști ai regimului comunist. Se încadra gașca de politruci odioși și obedienți ai lui Ceaușescu  în categoria „ocupanți străini”? Nu. Atunci cărui ocupant străin au oferit serviciile lor susmenționații scriitori? Să fi fost încadrarea lor la „colaboraționiști” eronată? Dacă da, atunci este și a mea, când afirm că Andrei Pleșu este un colaboraționist al regimului Băsescu.

După părerea mea, un prim element care definește „calitatea” de colaboraționist  este sprijinul acordat puterii. Și nu oricărei puteri ci uneia malefice pentru poporul  în numele căruia acționează.

Dacă Ceaușescu a fost malefic, și a fost, atunci și Băsescu este. Mărturie stă poziția României, în guvernarea sa, față de poziția României anterior acestei guvernări. Scurt. Nivel de trai, relații internaționale, grad de îndatorare, percepție externă: toate s-au prăbușit  gravitațional. Cine nu recunoaște această prăbușire, în ultimii  7 ani, la toate categoriile menționate, fie nu trăiește în România, fie este captiv al unui subiectivism interesat.

Un al doilea element care definește colaboraționismul este impactul semnificativ asupra populației al acțiunilor colaboraționistului.

Când un scriitor cu mare vizibilitate cum era Călinescu și cum este  în prezent Pleșu, lansează sistematic  manifeste favorabile în rezultantă puterii, procentul (dacă nu procentele) de influențați de aceste manifeste poate decide destinul a milioane de oameni pentru o perioadă adesea mai lungă decât existența multora dintre ei printre noi. Ecce colaboraționistul: acel grăunțe greu care poate înclina balanța în favoarea răului.

Cum am mai spus, dl. Pleșu  nu colaboreaza cu regimul actual  in stilul traditional si discreditat de a-l lăuda prosteste si fără noimă. Nu! El e mult mai subtil și prin asta mai eficient în maleficitate. Critică regimul dandu-i nota 5 si apoi critica opozitia, notand-o cu 3.

Cine profită trecând clasa și cine este scos din luptă fiind declarant repetent? Întrebare retorică.

Un musafir recent al acestui blog încerca să ducă raționamentul meu în derizoriu prelungindu-l forțat la mărunți  susținători uni „“ vot cum este el: „dacă eu văd astfel lucrurile „“ de pe la galerie „“ iar el (Andrei Pleșu n.a.) le vede cam tot așa, dar din fotoliul de orchestră, aș fi și eu un pic de colaboraționist, nu”?

Îi răspund cu toată cordialitatea: te supraestimezi, amice. Tu nu aparții colaboraționiștilor; ești doar o biată victimă a manipulării lor.

Contele de Saint GermainEditorialeArghezi,Basescu,Camil Petrescu,colaborationism,George Călinescu,Nicolae Manolescu,paunescu,Ralea,Sadoveanu,Vadim Tudor,VianuNicolae Manolescu, referindu-se la termenul 'colaborationist', afirmă: 'Nu e deloc obligatoriu ca un cuvînt să păstreze sensul primar și să trebuiască să considerăm o eroare abaterea de la acesta. Problema, în cazul de față, nu e lingvistică. Å¢ine, mai degrabă, de sociologia și de istoria culturală'. Sensul primar la care...Blog politic si polemic