Scorul acestui articol
[Total: 484 voturi. Media: 5]

Donald Trump are o particularitate care îl deosebește radical de toți ceilalți mari lideri ai lumii: este, înainte de politician, un redutabil om de afaceri.

Percepția lui despre forța banului în construirea și gestionarea puterii este fundamental diferită de cea a politicienilor. Ea presupune un mod de acțiune mai direct, mai agresiv, mai rapid, mai riscant. Un risc din partea lui controlat, dar pentru adversari cu consecințe de multe ori imprevizibile.

Donald Trump  știe pe pielea lui diferența dintre a avea banii necesari imediat la indemână, într-un singur buzunar, și de a trebui să-i strângi din mai multe buzunare, fiecare cu fermoarele și sigiliile lui de protecție, fiecare adăugând un timp de așteptare suplimentar care poate compromite valorificarea momentului optim de acțiune.

În această logică, încă de la preluarea mandatului său, Președintele Trump a cerut Europei și, în special, motoarelor economice ale vechiului continent, să-și mărească contribuția la finanțarea NATO la 2% din PIB pentru apărare.

Surprinzător pentru mulți, primul care a acceptat acest prag impus de SUA, în schimbul unei primiri oficiale la Casa Albă cu toate beneficiile subsecvente de imagine, a fost președintele României Klaus Iohannis.

Pentru a fi, domnia sa, nu doar eroul principal dar și eroul unic al unui gest deschizător de drumuri,  nu l-a interesat să obțină, preventiv, pentru asumarea acestui angajament costisitor pentru țară vreun mandat din partea Parlamentului sau a Guvernului României.

Ne amintim foarte clar ce presiuni s-au pus ulterior pe șefii coaliției de guvernare pentru a oficializa gestul hazardat al președintelui.

Acum s-a întors roata! Liviu Dragnea a luat el o acțiune pe cont propriu, cea cu mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, punându-l pe Klaus Iohannis în postura de jumătate neglijată.

Klaus Iohannis, vanitos și țâfnos cum îl știm, nu a avut nervi să absoarbă cu inteligență șocul sfidării autorității sale. Răsuflând pe la toate supapele de siguranță, a început să împroaște cu exagerări, imprecații și minciuni în direcția celor ce atentaseră la jucăria sa preferată, politica externă a României. În loc să obțină satisfacția unor gesturi de consolare din partea celor care până mai ieri îl cocoloșiseră cu laude și încuviințări promițătoare, s-a trezit, brusc, lăsat într-un con de umbră. În vreme ce reflectoarele atenției care contează erau puse exact pe inamicii săi Dăncilă și Dragnea. Doamna Prim Ministru Dăncilă era primită la Vatican cu toate onorurile cuvenite iar domnul Președinte Dragnea era numit de crema ziarelor americane „cel mai puternic politician român al momentului”.

De fapt, Președintele Iohannis prin comportamentul său nevos și dezarticulat dovedește o dată în plus (oare mai era nevoie?) că nu ințelege mare lucru din politică și diplomație.

Dar să ne intoarcem la ideea de început a acestui articol. Decizia președintelui Trump de a denunța unilateral acordul nuclear cu Iranul se înscrie perfect în logica omului de afaceri Donald Trump conștient de marele avantaj pe care i-l conferă statutul de lider mondial cu cel mai mare cash la dispoziție.

Nu au vrut, Germania și Franța, să-și respecte angajamentele din 2014 de a contribui cu 2% din PIB-ul lor național la bugetul NATO? Foarte bine! Vor pierde mult mai mult din denunțarea de către SUA a acordului nuclear cu Iranul. Căci vor fi nevoite să-și sisteze afacerile, deosebit de înfloritoare, cu Teheranul. Oare ce vor alege în final?

Mutarea lui Trump, pe frontul iranian, este o formă de negociere, în stil de mare afacerist, cu puternicii Europei, pentru a-i obliga pe aceștia să-și mărească contribuția financiară la NATO.

Predicția mea este că, în perioada de tranziție stabilită pentru aplicarea deplină a embargoului american privind Iranul (6 – 12 luni), atât Merkel cât și Macron își vor reevalua contribuția la NATO astfel încât să determine SUA să revină la sentimente mai bune, adică la condițiile acordului cu Iranul existente până în aprilie 2018.

La Cotroceni nu se înțelege prea bine  acest joc al marilor puteri. Se cuplează prin pinioane nepotrivite criza iraniană cu cea a mutării ambasadei noastre la Ierusalim în cheia, urechisto – mahalagistă, a conflictului politic intern din România.

Domnul Klaus Iohannis nu pricepe un lucru: că politica externă a țării nu este moșia lui exclusivă. Și Constituția dar și înalte rațiuni de stat îl obligă să colaboraze, în luarea marilor decizii internaționale, cu cealaltă jumătate a executivului și anume cu guvernul. Iar, în final, cu Parlamentul. Căci, altfel, se poate lovi sub centură unde doare rău. Cum se vede chiar în aceste zile.

În plan militar România este mult mai legată de SUA decât de UE. Prin acceptarea bugetului de 2% pentru apărare, prin facilitățile construite de americani la Deveselu și M. Kogălniceanu, noi, ca țară, am dobândit o poziție cheie în strategia geopolitică a SUA. Din aceste motive fiecare gest al administrației de la București este privit la Washington cu infinit mai multă atenție și precauție decât înainte.

În momentul în care, pentru a te răfui cu adversari politici interni, inciți la manifestații de stradă ostentativ pro – europene, mesajul recepționat peste ocean este că în România președintele încurajează poziții anti – americane.

Macron și Merkel visează la o Europă cu mai multe viteze. Asta ar însemna pentru România periferizare. Merită această perspectivă punerea capră a țării într-o susținere de argat a planului Macron – Merkel precum cea propusă de Iohannis?

Cred că este nevoie urgentă de armonizare internă, cel puțin pe probleme externe. Împrejurările internaționale au plasat, în fine, România, într-o poziție de invidiat, în care vocea ei chiar să conteze. Cu puțin curaj și buni negociatori am putea recupera ani lungi de proastă guvernare.

Dar oare avem curajul necesar? Și acei negociatori de anvergură?

http://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/05/Trump.jpghttp://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/05/Trump-150x150.jpgContele de Saint GermainEditoriale2% pentru aparare,acordul nuclear cu Iranul,bani,bugetul NATO,dolari,Donald Trump,eurosceptici,om de afaceri,scutul de la Deveselu  Donald Trump are o particularitate care îl deosebește radical de toți ceilalți mari lideri ai lumii: este, înainte de politician, un redutabil om de afaceri. Percepția lui despre forța banului în construirea și gestionarea puterii este fundamental diferită de cea a politicienilor. Ea presupune un mod de acțiune mai direct,...Blog politic si polemic