Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]
La postarea mea de azi, intitulată „Efecte colaterale”, am primit un comentariu care mi-a atras atenţia prin talentul aparte cu care a fost scris şi prin câteva idei ce merită dezvoltate.

Aşa cum am mai procedat şi cu alte texte bune primite de la musafirii mei de pe acest blog, vă ofer, sub formă de editorial, acest  comentariul semnat @ Duke of Cockaigne însoţit de răspunsul meu.

 

Duke of Cockaigne Submitted on 2011/12/14 at 15:54

Aveţi dreptate, Conte: există un melc de vanitate (oarecum drolatic) ce-şi târăşte pompoasa cochilie prin discursul domniei voastre… Nu spun că nu aveţi binemeritata parcelă de credit, că nu aveţi ecou, că aţi şlefuit aburi până acum. Însă nu paraponul fercheş ori interpelările decorativiste (a la Saint Germain) au inhibat ritualul publicistic al lui Andrei Pleşu de la ADEVĂRUL. Îmi pare că anturajul (câţiva belferi cu capricii marţiale) şi climatul de acolo au declanşat acest sănătos gest retractil.

Textul domniei voastre de astăzi ar fi avut, totuşi, îndreptăţirea lui (dacă nu cumva şi o boierească melancolie conciliatoare) dacă n-aţi fi cauţionat, în ultima vreme, maculatura de hazna şi stupiditatea alegră a atâtor netrebnici cu umori de duelgii. Aţi aprobat (sau trecut cu vederea), aici, pe fieful select al Contelui de Saint Germain, zeci de comentarii sulfuroase şi intervenţii de lavabou în marginea portretului lui Andrei Pleşu, aţi fost condescendent (când nu lăbărţat ospitalier) cu câţiva şmecheri viforoşi, aterizaţi sub articolele domniei voastre pentru a perpetua sprinţar mlaştini „consacrate” pe forumurile patriei virtuale… Or, cu asemenea ghiulele de plumb ataşate gleznelor senioriale, mă tem că nu veţi călca văzduhul prea curând. Şi ar fi păcat să vă alegeţi doar cu o drăcească mâncărime prin locurile pe unde v-au mijit aripile.

O seara bună.

 

Contele de Saint Germain Submitted on 2011/12/14 at 20:15 | In reply to Duke of Cockaigne.

M-a surprins plăcut dar m-a şi pus pe gânduri acest comentariu. Comunică parcă mai mult prin arome şi muzici decât prin vorbe, ceea ce nu stă în puterea multora.  Tocmai de aceea am impresia că întrevăd autorul cu toate că, ce mi se arată, e doar o siluetă  în contre-jour,  purtătoare a unei amprente stilistice greu de confundat.

În fine, să nu exagerez cu creditarea unei bănuieli lansate de neantrenatele mele nări şi timpane în ale descifrării textelor. Spaţiul virtual e ca o plajă pentru nudişti: nu e indicat să te arăţi mai curios decât impune regula locului.

Stimate Duke of Cockaigne,

Am aruncat o privire peste pânzele lui Bruegel încercând să vă zăresc. V-aş fi făcut cu mâna, familiar, copiind un recent gest de diplomaţie românească originală: „good point”! Pentru că, ce să spun? Pe lângă talent, aveţi şi dreptate: nu eu am declanşat riposta defensivă a domnului Pleşu. De fapt nici nu am susţinut o atât de gasteropodic – vanitoasă teorie. M-am gândit insă că, dus de val şi limite, l-oi fi supărat şi eu, cumulativ, cu preamultele reproşuri pe care i le-am făcut de vreun an încoace. Şi că, acum, cu ocazia acestei  regretabile discontinuităţi intervenite pe traseul de gazetar al domniei sale, ar fi un bun prilej pentru necesarul moment de smerenie.

Cât despre cauţionarea de către mine, pe acest blog, a unei „maculaturi de hazna”, aici ne despărţim. Vă plasaţi în logica domnului Vasilescu de la Dilema Veche care, nedispunând de o graniţă stabilită oficial, prin tratate internaţionale parafate de preşedintele său sub un curcubeu al concordiei, refuză accesul, în „Zona Schengen” a libertăţii de exprimare pe forumurile pe care le administrează, deopotrivă celor care fac contrabandă cu trivialităţi cât şi celor decenţi, cu ale căror opinii nu rezonează.

Poate oi fi greşit şi eu, uneori, prin „ospitalitate lăbărţată”, nu exclud, dar prefer să greşesc astfel, la extrema vigilenţei imperfecte, decât la extrema purificării ideologice,  prin „ospitalitate cu percheziţie corporală”, aşa cum procedează domnul  Vasilescu atunci când trece aspiranţii la publicare prin detectorul său de reacţionari.

 Sunteţi prea generos (şi seducător de poetic) considerându-mă eligibil pentru „călcarea văzduhului”.   Din păcate şi aripile, ca şi dinţii, au vremea lor. Pentru mine această vreme a trecut , lăsând în urmă doar nişte pestriţe pene de cocoş de ogradă. Sigur, mai bine cocoş decât găină; cocoş nu înseamnă însă vultur.

Onorat de vizita domniei voastre, încântat de calitatea textului transmis, îmi doresc să mai avem prilejuri de cordiale controverse.

Contele de Saint GermainMusafiri pe blogAdevarul,andrei plesu,Cockaigne,Dilema Veche,efecte colaterale,Mircea Vasilescu,Saint GermainLa postarea mea de azi, intitulată „Efecte colaterale”, am primit un comentariu care mi-a atras atenţia prin talentul aparte cu care a fost scris şi prin câteva idei ce merită dezvoltate. Aşa cum am mai procedat şi cu alte texte bune primite de la musafirii mei de pe acest blog,...Blog politic si polemic