Scorul acestui articol
[Total: 61 voturi. Media: 4.6]

 

Klaus Iohannis, SUA, 21 septembrie 2017: „Mie mi se pare o campanie ciudată, nu am urmărit în detaliu fiindcă nu urmăresc astfel de cancanuri, dar nu cred că afectează credibilitatea vreunei instituții. Ba chiar, când am rugat pe cineva să se informeze cine este acest fost angajat al SRI, mi s-a spus că omul a plecat din SRI din cauza unor probleme penale, dosare penale, È™i aÈ™a mai departe. Deci, nivelul de credibilitate, după părerea mea, este foarte mic„.

Știu mulți români care, dezamăgiți de moliciunea lui Klaus Iohannis ca președinte, au ajuns să îl considere pe acesta o marionetă. O marionetă înceată, lipsită de simțul istoriei și de povara patriotismului, împăcată cu soarta sa decorativă și mulțumită să-și savureze huzurul vremelnic. Un fel de actor amnezic distribuit într-un rol cu două replici,  după care aleargă în permanență un sufleur care să i le reamintească la nevoie.

Doar că replicile acestea, declamate pe scenă, pentru spectatori, nu-i aparțin ei, marionetei, ci au fost scrise de unul mai cu cap și viziune care se numește dramaturg. Deci, au un rost. Dacă sunt prostești sau mincinoase nu trebuie să le punem pe seama imperfectiunilor marionetei ci pe seama interesului scriitorului de a desăvârși un plan cu care a plecat la drum.

Dacă citim cu atenție declarația de mai sus a lui Klaus Iohannis descoperim că ea este cu totul specială pentru un președinte de țară. Are o densitate de minciuni pe număr de caractere atât de mare încât greșeala întâmplătoare se exclude de la sine. Gândul te duce la un comunicat în vreme de război, anume împănat cu erori pentru a induce în eroare inamicul.

Asta și cred că se întâmplă. Cred că ne aflăm într-un război intern uriaș, în care președintele țării încearcă, prin minciună, să se plaseze în tabăra câștigătoare oricare ar fi aceasta la final. Taberele se știu: pe de o parte statul ocult care a acaparat abuziv puterea și nu vrea nici mort să-i dea drumul, pe de altă parte forțele democratice sprijinite de majoritatea covârșitoare de la ultimele alegeri care vor cu tot dinadinsul să reinstaureze normalitatea și domnia legii. Din păcate pentru jumătatea albă a președintelui Iohannis, cea care îl împinge spre dreptate și corectitudine  politică, susținătorii săi, cei care l-au propulsat în această funcție uriașă, se află actualmente în tabăra oculților. Minoritari dar extrem de puternici prin deținerea instituțiilor de forță. Aceștia îl țin pe președinte captiv acolo,  ca pe garantul propășirii lor și a puterii lor nelegitime. Condiții în care jumătatea gri a președintelui, aceea care pune pe prim plan nu dreptatea și legalitatea ci câștigarea unui al doilea mandat, se bucură de mai multă trecere în stabilirea drumului de urmat.

Dar, înainte de a continua această analiză, să trecem în revistă, pe scurt, excesiv de multele minciuni din declarația lui Klaus Iohannis:

  1. nu am urmărit în detaliu”¦”. Când toată presa vuiește, când populația țării e mai interesată de acest subiect decât de creșterea salariilor și pensiilor, putem crede că președintele nu urmărește acest scandal în detaliu? Doar dacă ne place să fim duși de nas;
  2. „astfel de cancanuri”. E acest subiect (al marii corupții din justiția română) unul de cancan? Nicidecum! Este unul de securitate națională și de impact internațional;
  3. „nu cred că afectează credibilitatea vreunei instituții”. Gogonată rău de tot. Poate cea mai gogonată. Imaginea SRI, a DNA și a Parchetului General tind deja spre minime istorice;
  4. „am rugat pe cineva să se informeze cine este acest fost angajat al SRI”. Adică cei obligați să-l informeze pe președinte asupra problemelor grave din țară nu și-au făcut această datorie din proprie inițiativă, prin fișa postului? A trebuit să „roage” președintele pe cineva? Ca pe vremuri Băsescu pe Udrea? Ca și cum ar cere o favoare, ca și cum ar fi vorba de o frivolă curiozitate de budoar?
  5. „mi s-a spus că omul a plecat din SRI din cauza unor probleme penale, dosare penale”¦”. Informație falsă. Deci mincinoasă. A fost dezmințită din mai multe surse. Insuși Coldea, în interviul său, spune cu totul altceva despre demisia lui Dragomir;
  6. „nivelul de credibilitate, după părerea mea, este foarte mic”. În realitate e tocmai pe dos. Nivelul de credibilitate e foarte mare, dezvăluirile venind de la un om cheie din interior care, în plus, furnizează și dovezi.

Și acum să ne reîntoarcem la tabere și, pentru simplificare, să le numim +K și „“K, adică pro Kovesi și anti Kovesi.

Dacă președintele Iohannis și-ar lua în serios rolul stabilit de Constituție la Art. 80 („Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice„) ar trebui să se implice nemijlocit în restabilirea bunei funcționări a Ministerului Public, a acelor componente ale justiției care, din cauza repetatelor și gravelor scandaluri din interior,  au ajuns în prezent la limita decredibilizării totale. Dacă, însă, ar face asta, ar trebui să recunoască situația de criză existentă și, implicit, realitățile oribile scoase la lumină de dezvăluiri. Ar trebui să ceară cu insistență stabilirea adevărului în aceste cazuri, ceea ce ar conduce inevitabil la incriminarea Laurei Kovesi, a procurorului general Augustin Lazăr și a unei părți din SRI. Tabăra +K i-ar deveni brusc ostilă, în vreme ce taberei „“K i-ar da apă la moară.  Adică exact cele două consecințe pe care domnia sa dorește cu tot dinadinsul să le evite.

Deși în plan pur etic și la scara istoriei o astfel de atitudine l-ar ridica, în plan politico „“ electoral ar fi catastrofală. Cine să-l mai aleagă în 2019? Cine să-l mai susțină până atunci?

Așa că, ascultându-și jumătatea gri, Klaus Iohannis a optat pentru soluția struțului. Când vine vorba public de abuzuri ale sistemului ocult, el se face că nu le vede. Că nu-l interesează. Că sunt prea mici pentru statura funcției sale.

Așteaptă (și speră) ca Laura Kovesi să-și dea demisia din proprie inițiativă. Sigur, nu din conștiință profesională ci din incapacitatea de a mai face față avalanșei de dezvăluiri imposibil de stăvilit. O avalanșă care își dublează de la o săptămână la alta forța distructivă și de care nu sunt străini, să fim bine înțeleși, unii emisari ai președintelui abil camuflați în poziții cheie.

În concluzie, minciunile abundente din ultimul comunicat al lui Klaus Iohannis  nu au apărut din greșeală ci din calcul. Prin intermediul lor domnia sa vrea să-i țină alături și pe SRI-ști, și pe tefeliști, și pe unii ambasadori influenți, adică înfocata galerie +K. Iar atunci când implozia de la DNA va rade nu numai pegra de Portocali și Uncheșei din interior dar și pe Augustin Lazăr cu toată divizia lui de pudeli de la Parchetul General, el va putea compătimi cu trista galerie suspinând: am făcut tot ce se putea face. Din păcate”¦

După care, în timpul unei drumeții de weekend prin blândul Parâng, îi va șopti galeș doamnei Carmen la ureche (să nu-l ajungă ambientala): s-a terminat cu procesele noastre! Frumoasă e natura românească. Îți dă o stare de liniște. Apropo de liniște: uită-te în jur și alege tu o căpriță și un țap cărora să le semnez luni, când ajung la birou, decretele de numire pe posturile vacantate.

Altă viață

Contele de Saint GermainEditorialeConstitutie Art. 80. Augustin Lazar,forte democratice,implozia DNA,institutii de forta,marioneta,minciuni,statul ocult,tefelisti  Klaus Iohannis, SUA, 21 septembrie 2017: 'Mie mi se pare o campanie ciudată, nu am urmărit în detaliu fiindcă nu urmăresc astfel de cancanuri, dar nu cred că afectează credibilitatea vreunei instituții. Ba chiar, când am rugat pe cineva să se informeze cine este acest fost angajat al SRI,...Blog politic si polemic