Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]
 

(postat în Adevărul din data de 26.10.2010, la articolul lui Andrei Pleşu “Despre curaj”, http://www.adevarul.ro/opinii/comentarii/andrei_plesu_-_opinii/Despre_curaj_7_360633936.html                     cu referire şi la articolul lui Andrei Pleşu din Dilema Veche “Cine pe cine beşteleşte”, http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cine-cine-besteleste )

Este limpede că pe Andrei Pleşu l-au lăsat nervii. Nu la modul trivial al forumiştilor, al nubilei ţanţoşe fără statut, ci la modul elevat al plinului care vrea să dezintegreze din vorbe golul. Al plinului de sine sufocat de indignarea descoperirii că uneori, adesea, golul de îndreptăţire îl ridiculizează prin substanţialitate.

Iniţial am crezut că răbufnirea sa, urât mirositoare, de infatuare corcită pe ciocoism, publicată în Dilema Veche sub titlul “Cine pe cine beşteleşte?” este efectul secundar al vreunei indigestii balonante. Nu eram obişnuit să întâlnesc la AP atâta prostituare stilistică prin adjectivită sudalmică la adresa unor voci incomode:

“fierea meschină, previzibilă a unor idiosincrasii mlăştinoase”, „cohortă de lătrători isterici”, „umorile sumbre”, „Autorul, mai curînd placid şi incolor…, s-a descoperit brusc năpădit de hormoni. O unsuroasă poftă de succes (dacă nu cumva un oportunism servil)…”, „bombăneli acre”, „psihologia de haită, solidaritatea impură”, “Agitaţia bilioasă”.

Curat delir rabic rostit, e adevărat, nu cu schelălăituri cacofonice de maidanez ci cu lătrături bodyguardice de ciobănesc mioritic.

Sub pretextul onorant al apărării unui prieten, AP a comis, prin acel articol, cea mai abjectă pledoarie pro domo sua din jurnalistica sa recentă, ca o masturbare cu fălcile încleştate, fantazând un viol al râvnitei mândre din popor care tocmai i-a respins, plebeic, avansurile elitiste.

Prin editorialul de azi AP demonstrează că nu de la balonare i se trage ci de la nervi.

După ce începe surprinzător de temerar, elogiind atitudinea grupului Băcanu din vremea terorii ceauşiste şi riscând astfel,  prin contrast, o depreciativă expunere a sa şi a prietenilor săi,  intelectualii cu statuie de insurecţionali prin cultură, recade brusc în psihoza cruciatului atacat cu praştia de eretici. Gesticulează dizgraţios, stuchind în stilul casei, printre dinţi şi glazurat: “Acum, când nu mai costă nimic, „curajul” a devenit impertinenţă ieftină, paradă agresivă, grosolănie… “ a “guralivilor şi caftangiilor”… etc.

Iritat de familiarismele cu accente uneori critice pe care gloata şi le permite tot mai des cu dânsul în ultima vreme,  intelectualul jovial lasă locul vedetei cu aere aristocratice. Penibile reguli de castă încearcă a fi formulate cu înfumurare, spre a ţine loc de distanţier:

“Vorbesc de cei care îşi întreţin umorile sumbre încercînd să producă fisuri în mantaua cîtorva personaje notorii, care şi-au cîştigat, prin prestaţia lor civică şi profesională, dreptul de a fi trataţi cu un minim respect. O regulă de bun-simţ ar fi aceasta: ca să conteşti statutul cuiva, trebuie să ai tu însuţi un statut. Să exişti.”

Înţelegeţi voi, pulimea, cum stau lucrurile? Pe aceste statui în viaţă, Liiceanu, Patapievici şi, ultimul pe listă, Pleşu, de le vreţi atinge, doar cu o floare aveţi dreptul. Când îi contestaţi nici nu existaţi!

Iar când, ştiu eu un caz, contestatari ai lor fiind aveţi totuşi un statut, niscaiva cărţi publicate, futile titluri academice acordate de prestigioase universităţi europene, aflaţi că degeaba vă împăunaţi cu ele, nu se pun. Pentru că, faţă de consistenţa numiţilor, ce aveţi voi este un cvasi – nimic. Pleşu dicet!

Şi, până la urmă, are dreptate: prestaţia civică a celor 3 îi recomandă din plin pentru un infinit respect. Cât de nuanţat au ştiut să tacă, cu câte riscuri au călătorit ei, pe vremea comunismului, prin Europa  contagioasă de capitalism şi, mai ales, cu câte riscuri se prosternează ei azi în faţa unei puterii ce mai are foarte puţin până la a ne dezintegra ca ţară. Respect şi aplauze!

Contele de Saint GermainPolemice  (postat în Adevărul din data de 26.10.2010, la articolul lui Andrei Pleşu “Despre curaj”, http://www.adevarul.ro/opinii/comentarii/andrei_plesu_-_opinii/Despre_curaj_7_360633936.html                     cu referire şi la articolul lui Andrei Pleşu din Dilema Veche “Cine pe cine beşteleşte”, http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cine-cine-besteleste ) Este limpede că pe Andrei Pleşu l-au lăsat nervii. Nu la modul trivial al forumiştilor, al nubilei ţanţoşe...Blog politic si polemic