Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

 

(comentariu postat la articolul lui A. Păunescu, publicat în Jurnalul Național, 21.06.2010, sub titlul ” Scrisoare către urmașii mei”, ce poate fi citit accesând linkul http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/scrisoare-catre-urmasii-mei-547283.html )

AP a folosit, toată viața sa de poet, cotidianul ca muză. 90% din poezia lui este reportaj transfigurat. Teme umane, dragoste, parinti, țară, viață, moarte, transformate de oameni mediocri în locuri comune, au declanșat în el arce electrice capabile a electrocuta emoțional  întregi categorii sociale.

Procesul său de creație începea prin căutarea unui stimul care să-i declanșeze tumultul interior. Avea o capacitate rarissimă de a amplifica apoi acest tumult până la infernale presiuni creatoare, capabile a agrega elemente altfel instabile împreună. Din toată această alchimie răbufnea în afară poemul sau volumul de poeme, uneori înglobând și părți de placentă dar asta e o altă poveste. Urma depresurizarea trupului, întoarcerea într-o normalitate pe cât de confortabilă pe atât de sterilă, apoi un nou stimul izbăvitor și miracolul redeșteptării artistice.

De ceva vreme AP nu-și mai regăsește energia capabilă a-i metamorfoza suferința în poezie. Copleșit de birurile vârstei pare a abandona exact lupta care i-ar putea încorona și eterniza opera și pe el odată cu aceasta.

În ultima vreme AP a început să scrie despre moartea sa. Face însă acest lucru mai degrabă ca un notar de testamente decât ca un căutător de comori.

AP scrie despre moartea sa. Paradoxal însă, o face cu mai puțin fior decât atunci când scria despre viața sau moartea altora.

Eu nu mă pot preface că mă împac cu această situație. Nu cred că AP are nevoie în aceste momente de compasiune sau laude conjuncturale. Cel puțin poetul.

Cred că AP are nevoie acum de un stimul care să-l resusciteze pe revoltatul, pe iconoclastul, pe rebelul, pe justițiarul, pe polemicul, pe insurgentul, pe născătorul de lacrimi și elanuri alter ego din trupul sau vlăguit dar și din spiritul său aspirant la un loc în Panteon.

Cred ca AP  trebuie provocat la o ultimă  (sau poate nu) mare bătălie.

Scoate-ți armele, gladiatorule, uită de „prudențe și odăjdii” și mobilizează, cu puterea de fascinație ce ți-a fost dăruită pentru a fi poetul națiunii și nu doar poetul viații tale, tineretul blazat al acestei țări. Ai lungimea sa de undă, ai emițătorul folosit cu succes la atâtea cenacluri, aruncăte-n luptă. Dușmani: tiranul Traian Băsescu și pletora sa portocalie. Miză: scăparea țării de la o nouă dictatură. Obiectiv: deșteptarea la implicare a tinerei generații.

Știu, nu va fi ușor. Nu mai ai vârsta de altădată, nu mai ai tribunele de altădată, nu mai ai credința-n tine de altădată. În plus adversarul ți-ar putea folosi vulnerabilitățile din trecut pentru a te discredita. Nu trebuie să-ți pese. Ești la un nivel la care adevărata ta judecată a fost deja reportată viitorului.  

Știu, nu va fi ușor. Dar tocmai dificultatea acestei lupte este copleșitor de seducătoare.  Dacă tot te-ai hotărât să mori alege să mori eroic. Provoacă-i, pe viață și pe moarte! Ei au totul de pierdut, tu numai de căștigat.

Rareori în viață ți se oferă a doua șansă.  Lupta cu prima dictatură se pare că ai pierdut-o. Reabilitează-te, nemurește-te căștigând-o pe aceasta, cu a doua dictatură. Vei fi iertat, vei fi iubit, VEI FI !!!

Contele de Saint GermainEditorialePolemice  (comentariu postat la articolul lui A. Păunescu, publicat în Jurnalul Național, 21.06.2010, sub titlul ' Scrisoare către urmașii mei', ce poate fi citit accesând linkul http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/scrisoare-catre-urmasii-mei-547283.html ) AP a folosit, toată viața sa de poet, cotidianul ca muză. 90% din poezia lui este reportaj transfigurat. Teme umane, dragoste, parinti, țară,...Blog politic si polemic