Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(comentariu postat la articolul lui A. Păunescu, publicat în Jurnalul Naţional, 21.06.2010, sub titlul “ Scrisoare către urmaşii mei”, ce poate fi citit accesând linkul http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/scrisoare-catre-urmasii-mei-547283.html )

AP a folosit, toată viaţa sa de poet, cotidianul ca muză. 90% din poezia lui este reportaj transfigurat. Teme umane, dragoste, parinti, ţară, viaţă, moarte, transformate de oameni mediocri în locuri comune, au declanşat în el arce electrice capabile a electrocuta emoţional  întregi categorii sociale.

Procesul său de creaţie începea prin căutarea unui stimul care să-i declanşeze tumultul interior. Avea o capacitate rarissimă de a amplifica apoi acest tumult până la infernale presiuni creatoare, capabile a agrega elemente altfel instabile împreună. Din toată această alchimie răbufnea în afară poemul sau volumul de poeme, uneori înglobând şi părţi de placentă dar asta e o altă poveste. Urma depresurizarea trupului, întoarcerea într-o normalitate pe cât de confortabilă pe atât de sterilă, apoi un nou stimul izbăvitor şi miracolul redeşteptării artistice.

De ceva vreme AP nu-şi mai regăseşte energia capabilă a-i metamorfoza suferinţa în poezie. Copleşit de birurile vârstei pare a abandona exact lupta care i-ar putea încorona şi eterniza opera şi pe el odată cu aceasta.

În ultima vreme AP a început să scrie despre moartea sa. Face însă acest lucru mai degrabă ca un notar de testamente decât ca un căutător de comori.

AP scrie despre moartea sa. Paradoxal însă, o face cu mai puţin fior decât atunci când scria despre viaţa sau moartea altora.

Eu nu mă pot preface că mă împac cu această situaţie. Nu cred că AP are nevoie în aceste momente de compasiune sau laude conjuncturale. Cel puţin poetul.

Cred că AP are nevoie acum de un stimul care să-l resusciteze pe revoltatul, pe iconoclastul, pe rebelul, pe justiţiarul, pe polemicul, pe insurgentul, pe născătorul de lacrimi şi elanuri alter ego din trupul sau vlăguit dar şi din spiritul său aspirant la un loc în Panteon.

Cred ca AP  trebuie provocat la o ultimă  (sau poate nu) mare bătălie.

Scoate-ţi armele, gladiatorule, uită de “prudenţe şi odăjdii” şi mobilizează, cu puterea de fascinaţie ce ţi-a fost dăruită pentru a fi poetul naţiunii şi nu doar poetul viaţii tale, tineretul blazat al acestei ţări. Ai lungimea sa de undă, ai emiţătorul folosit cu succes la atâtea cenacluri, aruncăte-n luptă. Duşmani: tiranul Traian Băsescu şi pletora sa portocalie. Miză: scăparea ţării de la o nouă dictatură. Obiectiv: deşteptarea la implicare a tinerei generaţii.

Ştiu, nu va fi uşor. Nu mai ai vârsta de altădată, nu mai ai tribunele de altădată, nu mai ai credinţa-n tine de altădată. În plus adversarul ţi-ar putea folosi vulnerabilităţile din trecut pentru a te discredita. Nu trebuie să-ţi pese. Eşti la un nivel la care adevărata ta judecată a fost deja reportată viitorului.  

Ştiu, nu va fi uşor. Dar tocmai dificultatea acestei lupte este copleşitor de seducătoare.  Dacă tot te-ai hotărât să mori alege să mori eroic. Provoacă-i, pe viaţă şi pe moarte! Ei au totul de pierdut, tu numai de căştigat.

Rareori în viaţă ţi se oferă a doua şansă.  Lupta cu prima dictatură se pare că ai pierdut-o. Reabilitează-te, nemureşte-te căştigând-o pe aceasta, cu a doua dictatură. Vei fi iertat, vei fi iubit, VEI FI !!!

Contele de Saint GermainEditorialePolemice  (comentariu postat la articolul lui A. Păunescu, publicat în Jurnalul Naţional, 21.06.2010, sub titlul “ Scrisoare către urmaşii mei”, ce poate fi citit accesând linkul http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/scrisoare-catre-urmasii-mei-547283.html ) AP a folosit, toată viaţa sa de poet, cotidianul ca muză. 90% din poezia lui este reportaj transfigurat. Teme umane, dragoste, parinti, ţară,...Blog politic si polemic