Scorul acestui articol
[Total: 199 voturi. Media: 4.7]
 

Îmi stăruie în minte o situație prin care am trecut la ultimele alegeri. La centrul de vot era, ca niciodată, coadă mare. O coadă de circa 100m măsurată în curte, de la ușa de intrare in clădire. În interior mai trebuiau parcurși vreo 20m până la încăperea cu urnele. Disciplinat, m-am așezat la coada din curte, singura pe care o vedeam, unde, într-un sfert de oră, am înaintat cam 10m. M-a mirat faptul că unii treceau dezinvolt pe lângă coadă și intrau în clădire fără ca cineva să-i apostrofeze. Am aflat într-un târziu din discuțiile din jur că aceea la care mă așezasem eu era coada pentru cei de pe listele suplimentare. Cei arondați prin domiciliu acelei circumscripții electorale trebuiau să stea la o coada mai mică, formată în interior. Nimeni însă nu se îngrijise să anunțe clar acest lucru.

M-am așezat la coada mică, dar și aceea înainta foarte greu. O doamnă din comisie ieșea din când in când pe culoar ca să ne așeze pe două rânduri: arondații în stânga, ocazionalii în dreapta.

Imediat după intrarea în sala de vot era o măsuță la care funcționa o domnișoară cu o tabletă. Când am ajuns în fața măsuței, în dreapta mea, practic lipit de măsuță, era începutul rândului „ocazionalilor”. Cei pe care eu îi vedeam, majoritatea tineri, erau foarte atenți la ce comunica domnișoara cu tableta și transmiteau mai departe, cu comentarii aprobatoare sau ironice ce spunea acesta în legătură cu votantul din fața ei. Iar aceasta, după ce-ți cerea cartea de identitate și te întreba dacă vrei buletin de vot și pentru europarlamentare și pentru referendum, striga în gura mare către un coleg din comisie aflat la masa principală, la vreo 5m distanță: Carte de Identitate, seria…, numărul…, doar pentru europarlamentare (sau, după caz, și pentru europarlamentare și pentru referendum). În funcție de ce auzeau, „observatorii” de la coada paralelă puneau etichete de genul: „ăsta e cu ciuma roșie” sau „ăsta e normal la cap”.

Evident că nu mai putea fi vorba de nicio confidențialitate ori secret al votului. Cine  nu lua buletin pentru referendul (adică cine era, practic, anti-Iohannis) era imediat și nemilos „demascat” de stentorul de la măsuță și supus oprobriului celor din rândul din dreapta.

Chiar și eu, care, grație blogului, am devenit aproape imun la atacurile haștagiștilor, am simțit o strângere de inimă în momentul în care am fost demascat cu voce puternică de posesoarea de tableta „… doar pentru europarlamentare”.

Oare câți s-or fi lăsat intimidați până la capăt de aceste practici? Cunosc două foste profesoare din provincie, acum la pensie, simpatizante PSD, care mărturiseau într-un cerc de apropiați că nu se vor duce la vot pentru că imediat se va afla cu cine au votat și nu au chef să le iasă, după aceea, tot felul de vorbe prin localitate.

Cam aici s-a ajuns! Printr-un aparat uriaș de propagandă, prin tehnici de manipulare tot mai perfecționate, s-a creat în mentalul colectiv un monstru politic care aduce toate relele din țară precum și rușinea de a cuteza să te declari de partea lui. A fost cultivat cu grijă, stropit și plivit, complexul de pesedist.

Ții cu PSD? Ești comunist sau needucat sau corupt sau bătrân ramolit sau știrb sau prostibil cu o sticlă de ulei ori o pungă de mălai. Aproape nimeni nu mai recunoaște în public (când gândește astfel), că guvernarea PSD i-a adus mai mult bine decât guvernarea Cioloș.

Moda, acum, e să înfierezi sub toate formele PSD, să jubilezi că Dragnea a ajuns la închisoare și să consideri ca axiomă ceea e spunea mai demult Raluca Prună: „drepturile omului sunt un lux”. Cum tot un lux ar trebui declarată și pretenția „unora” de a nu se mai folosi dubla măsură, de a nu transforma justiția într-un instrument politic, de a nu accepta abuzurile instituțiilor de forță, deci, mai pe scurt, de a renunța la machiavelicul „scopul scuză mijloacele”.

Prea mult lux! Peneliștii și useriștii ne învață că, deocamdată, ar trebui reținut doar atât: pentru a distruge PSD și pe pesediști e permis orice! Până ajung ei la putere. După aceea, mai vedem.

Ordinul de zi pe unitate (sau pe unități) este reducerea la tăcere, cu orice preț, a „ciumei roșii”. Alimentarea „complexului de pesedist” până la limita dezonoarei totale, a dezintegrării. Să nu mai cuteze niciun zdrențăros, ori demodat, ori vândut rușilor, ori liber cugetător fără cont de facebook, să ridice capul, vocea, pixul,  în apărarea pesedeului.

Ei bine, pe mine unul astfel de țeluri exterminatoare mă mobilizează pe invers. Deși nu sunt deloc pesedist în fibră, pozițiile mele de la președinția lui Băsescu încoace au fost predominant favorabile taberei în care se găsea PSD.  Pe vremea USL simpatizam PNL-ul lui Antonescu. Acum, pe vremea alianței PSD – ALDE, mă simt cel mai apropiat de Tăriceanu.

Așadar nu am de ce să-mi recunosc vreun complex de pesedist. Dar nici nu pot ignora că acest complex există și se  dezvoltă galopant în mulți dintre cei cu care empatizez.

Pentru aceștia am un mesaj de calm și de încredere: încredințați-vă simțămintelor voastre. Ascultați-vă capul și instinctul, nu pițigăielile modei. Căci moda vine și trece!

http://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/06/tarani-500x169.jpghttp://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/06/tarani-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialealegeri parlamentare,Dragnea arestat,drepturile omului sunt un lux,hastagisti,pesedist,propaganda facebook,referendum,USL Antonescu  Îmi stăruie în minte o situație prin care am trecut la ultimele alegeri. La centrul de vot era, ca niciodată, coadă mare. O coadă de circa 100m măsurată în curte, de la ușa de intrare in clădire. În interior mai trebuiau parcurși vreo 20m până la încăperea cu urnele....Blog politic si polemic