Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

După prestația din vara trecută, când a fost timorat peste masura de burzuluirile domnului Barosso si mustrarile doamnei Reding, am concluzionat că Victor Ponta este prea fricos pentru un război atât de sângeros, cum se dovedea acela împotriva regimului Băsescu, în care îl aruncase masiva revoltă populară.

După semnarea în secret a pactului de coabitare cu Traian Băsescu, Victor Ponta mi-a părut excesiv de nerăbdător să se asigure de numirea ca prim – ministru, cu nervii prea slabi pentru a înfrunta abilitățile de pokerist la cacealma ale președintelui care a lăsat impresia că face un compromis teribil de greu, semnându-i numirea, când, de fapt, în realitate, nu avea de ales: ordinul marilor comandamente internaționale, UE, Merkel, SUA, fusese clar: victoria zdrobitoare în alegeri a USL-ului îl legitimase fără alternativă pe Victor Ponta drept candidatul la cea mai înaltă funcție executivă în stat al noii puteri, un candidat ce nu putea fi respins de hachițele băsiste deoarece asta ar fi generat o instabilitate in România care îi deranja pe susținătorii de până atunci ai lui Traian Băsescu mai mult decât perspectiva pierderii de către pupilul lor a primei poziții de decizie în România.

Au urmat lunile de repliere diplomatică a lui Victor Ponta, de cumințenie în tiparele dorite de occidentali, de recuperare pas cu pas, vizită cu vizită la marile cancelarii, a handicapului de imagine și credibilitate cu care își începuse al doilea mandat de premier, cel adevărat; handicap generat de așa zisa „lovitură de stat” a celei de-a doua suspendări, reclamată de Traian Băsescu cu schelălăituri pe la toate porțile și acceptată de sponsorii politici ai acestuia mai mult din interese egoiste decât din convingere sau dragoste. Pe tot parcursul acestor luni de reconstruire a unui statut de respectabilitate, Victor Ponta mi s-a părut un politician abil, pragmatic, gata a face 99 de concesii minore pentru a beneficia de o concesie majoră, cea care conta cu adevărat. Deși, concesia privind numirea procurorilor șefi la marile parchete nu putea fi calificată ca „minoră”, lucru ce s-a adeverit cu vârf și îndesat în lunile ce-au urmat-o.

Recuperarea de către Victor Ponta a terenului pierdut în plan internațional a reactivat însă, în hămesita armata pesedistă, mai ales la nivelul baronilor locali, năravurile latente moștenite din zestrea mentală de atotputernicie și discreționarism a partidului unic, năravuri pe care statul îndelungat în opoziție le mai îndulcise prin nepracticare. Victor Ponta a început să plece urechea la îndemnurile de lăcomie nesăbuită ale generalilor săi, la strategiile acestora de îndepărtare de PNL și Crin Antonescu, de trădare a angajamentelor asumate la constituirea USL. Astfel a încuviințat tacit atacurile diversioniste ale RTV, mesajele otrăvite ale socrului său, rărirea până la ofensă a consultărilor cu Crin în probleme importante, pe scurt a început să dea satisfacție îndemnurilor secesioniste primite de la Dragnea, Mazăre, Oprișan și să îngăduie pregătirea tot mai pe față a unui plan B pentru prezidențiale, avându-l pe Sorin Oprescu drept sperietoare principală pentru liberali. A devenit un Victor Ponta duplicitar, manipulator dar și manipulat, tot mai puțin demn de încredere pentru cei ce doreau victoria USL până la capătul anunțat la constituire și anume până la alegerea ca președinte al României a lui Crin Antonescu.

După „vinerea neagră” și, mai ales, după excelenta strategie a lui Crin Antonescu de a contraataca în loc să facă sluj cerșind un oscior din partea aliaților pesediști deveniți peste noapte inamici, Victor Ponta a făcut un pas înapoi pentru reflecție. Și -a dat seama că nici Traian Băsescu nu este într-atât de terminat cum se iluzionase și nici Crin Antonescu într-atât de ahtiat după putere cum le-ar fi prins bine lor, celor care vroiau să-l transforme într-un fel de marionetă. A făcut câteva mișcări de temporizare în relația cu Crin, s-a asigurat că o armă foarte importantă pentru anul electoral ce se anunța, Comisia Nana, își va urma destinul ei de sperietoare care să-i tulbure mințile lui Traian Băsescu și a plonjat în sărbătorile de iarnă cu încrederea în bunul sfat al odihnei. Mi s-a părut un Victor Ponta orgolios dar și maturizat, bun încasator (după pumnii în cap luați din toate părțile pentru șestul încercat cu legea amnistiei) dar și înarmat cu argumente de contrapartidă pentru șantajele venite de la hulpavii săi colegi din teritoriu, probând că are tenacitate de luptător dar și instinctul pericolului ascuns în eventuala pierdere a susținerii PNL.

Să recapitulăm: timorabil, fricos, nerăbdător, cu nervii slabi, diplomat, abil, pragmatic, influențabil / șantajabil de către baronii PSD, duplicitar, manipulator, manipulat, în pierdere de încredere a electoratului, orgolios, maturizat, reflexiv, bun încasator, cu instinctul pericolului, cu tenacitate de luptător… Cum să definești un portret obiectiv de politician cu atâtea tușe contradictorii? Decât să încerc schițarea unei concluzii clarificatoare, prefer să adâncesc confuzia compozițională adăugând o nouă nedumerire legată de două recente reacții ale lui Victor Ponta în raport cu reprezentanți ai administrației SUA.

După întâlnirea din octombrie 2013, de la Washington,  cu Joe Biden, credeam că Victor Ponta s-a întors la București mai pătruns ca oricând de spiritul tutelar al urmașilor lui Abraham Lincoln. M-am așteptat ca, după această acadea oferită de partenerii noștri strategici, Ponta să se apuce a le sufla în pânze mai ceva ca mistralul băsist. Când, surpriză!? După ce, în urmă cu trei săptămâni, a avut cutezanța de a critica reacția Ambasadei SUA la București iscată de evenimentele din vinerea neagră, săptămâna trecută a comis și aroganța de a nu-și găsi o oră pentru a primi mustrările doamnei subsecretar de stat Nuland în direct și cu un zâmbet sleit pe buze. Mie, personal, aceste două gesturi de înfruntare, la marginea sfidării, după atâtea plecăciuni depersonalizante, mi-au dat satisfacție. Nu am înțeles foarte clar dacă au fost bine calculate sau nu, dacă s-au bazat pe ceva mai solid decât niște simple orgolii de moment, dar faptul că în interviul de aseară de la Antena 3 Victor Ponta s-a arătat ofensiv și deloc crispat mi-a dat încredere că în spatele acestor semnale de forță există niște temeiuri și garanții mai puternice decât simple bravade de personaj public ieșit la rampă.

Contele de Saint GermainEditorialeAbraham Lincoln,Ambasada SUA,Angela Merkel,Antena 3,Crin Antonescu,Dragnea,Duland,Joe Biden,Manuel Barosso,Mazare,Oprisan,PNL,RTV,SUA,UE,USL,Victor PontaDupă prestația din vara trecută, când a fost timorat peste masura de burzuluirile domnului Barosso si mustrarile doamnei Reding, am concluzionat că Victor Ponta este prea fricos pentru un război atât de sângeros, cum se dovedea acela împotriva regimului Băsescu, în care îl aruncase masiva revoltă populară. După semnarea...Blog politic si polemic