Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]
Din 2011 Siria este în război civil. Marile puteri străine s-au poziţionat astfel: SUA, Marea Britanie şi Franţa sunt împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, Rusia, China şi Iranul de partea acestuia.
România are o situaţie aparte: după ce aliaţii ei din NATO şi UE şi-au închis ambasadele de la Damasc, România a rămas într-o poziţie relativ neutră, menţinându-şi consulatul deschis şi jucând un rol de comunicator intermediar între regimul al-Assad şi structurile euroatlantice.
Desigur că soluţia adoptată de România în relaţia cu Siria a primit acordul SUA şi, chiar mai mult, fiecare pas întreprins de Bucureşti in cadrul acestei soluţii se face cu înştiinţarea prealabilă şi cu binecuvântarea Washingtonului.
Tocmai din acest motiv mi se pare că versiunea cea mai vehiculată în aceste zile în dezbaterea publică privind aducerea lui Omar Hayssam în România acceptă, cu prea multă superficialitate,  nişte explicaţii cel puţin îndoielnice.
Această versiune susţine în esenţă că “ … după toate aparenţele, [operaţiunea de extragere a lui Omar Hayssam din Siria, n.a.] a fost una făcută de comun acord cu autorităţile de la Damasc, dar în semiclandestinitate, deoarece Siria nu a ratificat acordul de extrădare semnat cu România. Ambele ţări aveau, de fapt, tot interesul ca detaliile operaţiunii să rămână învăluite în mister, iar informaţiile vehiculate să poată fi respinse ca pure speculaţii”. Am preluat întocmai textul lui Dan Cristian Turturică din RL deoarece este de notorietate faptul că acest jurnalist, cu epoleţii intorşi spre piele, este unul dintre comunicatorii lui Traian Băsescu infiltraţi în presă sub deghizamentul de analist independent.
Exact aceeaşi teorie este susţinută, în acelaşi ziar, în aceeaşi zi, şi de către un alt “editorialist independent”, Gabriel Bejan. Coincidenţă, nu?
Că fumigenele diversioniste lansate în beneficiul lui Traian Băsescu de ofiţeri cu pixul ai serviciilor secrete sunt îmbrăţişate şi transpuse în cel mai înecăcios limbaj de lemn de “îndosariaţi de serviciu” precum Ion Cristoiu, este o realitate care a încetat de mult să mai mire. Ea, doar, scârbeşte.
M-a surprins însă să constat că această explicaţie, cu multe lacune logice şi urmând clar sugestii cotroceniste, a fost înghiţită oarecum pe nemestecate şi de minţi în general agere şi vigilente când vine vorba de onestitatea lui Traian Băsescu şi a aparatului său de propagandă. Mugur Ciuvică, Emil Hurezeanu, Liviu Harnagea, Radu Tudor sunt numai câţiva dintre cei care par a fi luat de bună varianta “extragerii” lui Omar Hayssam din Siria în urma unei inţelegeri de taină între regimul Assad şi regimul Băsescu.
Să acceptăm câteva clipe, de dragul analizei, această variantă.
Prima nelămurire majoră care decurge de-aici este următoarea: chiar avea Traian Băsescu interesul de a-l repatria pe OH? Convingerea mea, pe care am argumentat-o cu alte prilejuri, este că NU. Traian Băsescu se mulţumea să-l monitorizeze de la distanţă, cu oamenii lui de încredere din servicii, pe OH. Câtă vreme teroristul nr. 1 al României, pe care îl scosese din ţară cu atâtea costuri de imagine tocmai ca să tacă, stătea la cutie şi-şi ţinea gura, totul era perfect. Nu mi se pare plauzibil ca TB să-l fi presat pe Assad pentru un astfel de târg.
Dar poate că Victor Ponta o fi declanşat negocieri pe această temă cu Assad?! El o fi insistat pentru această mişcare. VP da, avea interes să-l repatrieze pe OH. Îşi procura astfel o armă de temut împotriva lui TB. Nu cred însă că putea să ţină ascuns un asemenea demers faţă de TB. Şi nu cred nici că ar fi putut să înlăture din teatrul de operaţiuni de la Bagdad oamenii din servicii fideli lui TB pentru a-i înlocui cu oameni de-ai săi. SRI şi SIE sunt încă în mâna lui TB şi acesta ţine de ele cu disperare, ca de ultimul pai de salvare. Atâta vreme cât succesul / insuccesul extragerii lui OH din Siria, pe această cale, depindea de TB şi de servicii, acesta ar fi ştiut şi ar fi putut să blocheze totul dacă aşa i-ar fi dictat interesele personale. Astfel ne intoarcem la prima parte a raţionamentului.
A doua nelămurire este legată de interesul lui Bashar al-Assad de a susţine, chiar în semiclandestinitate, o astfel de manevră. Acest interes ar fi fost, chipurile, să dea adversarilor săi externi (SUA, Marea Britanie, Franţa) un semn de bunăvoinţă, o dovadă că încurajează lupta împotriva terorismului. Dar această explicaţie nu pare credibilă din cel puţin două motive:
– întâi că pentru toate aceste mari ţări OH nu înseamnă nimic. Pentru ele OH nu este un adevărat terorist, un inamic periculos aparţinând unor structuri de temut, ci doar un găinar de doi bani care a încercat să facă o şmecherie pentru a scoate nişte bani în afara României şi nu i-a ţinut;
– apoi pentru că în lupta asta cu el, cu Bashar al-Assad, americanii au acceptat să se plaseze de partea rebelilor unde, ce să vezi, se află şi importante grupări talibane. Prin urmare miza antiteroristă trece în planul doi, principalul ţel al americanilor aici fiind acela de a-l îndepărta pe Assad.
Înteresul lui al-Assad pentru a se lipsi de OH pare însă justificat, capătă un contur mult mai clar, în ipoteza (pe care am dezvoltat-o deja într-un articol anterior) în care decide să îl predea pe acesta unui aliat, cum ar fi Rusia, care şi-l doreşte şi care poate oferi în schimbul lui armament şi speranţă. Dar de ce şi l-ar dori Rusia pe OH? Pentru că şi ea, ca şi poporul român, are un război cu Traian Băsescu şi caută orice muniţie cu care l-ar putea înfrânge. Iar OH poate reprezenta o astfel de muniţie.
A treia nelămurire derivă din modul în care a fost luat în custodie OH de autorităţile de la Bucureşti. El a fost adus în ţară de instituţiile guvernului (fidele lui Ponta) şi nu de cele ale serviciilor (fidele lui Băsescu). La aeroport a fost preluat de Poliţia Română (Stroe – USL) şi două zile a fost debrifat (cel mai probabil) de oameni ai Ministerului de Interne. Toată această desfăşurare de evenimente sugerează mai degrabă ca la butoanele acţiunii a stat Ponta, nu Băsescu, ceea ce pare greu de acceptat dacă ne plasăm în ipoteza unei inţelegeri Assad – Băsescu. Dacă o astfel de inţelegere ar fi avut într-adevăr loc, Băsescu n-ar fi cedat controlul pentru nimic în lume.
Pare, din nou, mult mai plauzibil scenariul susţinut de mine şi anume că al-Assad l-a cedat pe OH Rusiei şi că Rusia a putut impune părţii române condiţiile în care acceptă să-l predea pe Hayssam, adică prin intermediul guvernului şi nu preşedinţiei.
Nici interpretarea pe care presa băsistă, plecând de la scenariul ei cu OH, o dă declaraţiei lui TB privind caracterul neautorizat al acţiunii pe teritoriul altui stat nu rezistă prea mult logicii.
Unii susţin că prin această declaraţie Băsescu a vrut să mascheze faţă de aliaţii din NATO şi UE relaţia sa nepermis de bună cu regimul criminal de la Damasc. Crede mutu’ că aceşti aliaţi nu au ştiut exact ce s-a întâmplat şi că TB ar fi atât de naiv încât să încerce să le vândă gogoşi tocmai celor care-l ţin în braţe.
Alţii pretind că declaraţia lui TB cu acţiunea neautorizată pe teritoriul altui stat este menită să-l protejeze pe bunul Assad de acuze pe plan intern, privind încălcarea legilor siriene referitoare la protecţia propriilor cetăţeni. Păi aceste acuze, de complicitate la cedarea fără opoziţie a unui cetăţean sirian unei puteri străine, vor putea fi mult mai intense şi justificate acum, după declaraţia lui TB, din moment ce, în plin război cu NATO, preşedintele Assad, iată, nu face niciun denunţ public privind răpirea unui cetăţean sirian, de pe teritoriul sirian, de o ţară membră a NATO.
Ca să nu mai vorbesc de faptul că, după ce vor accede la putere, actualii opozanţi ai lui Assad vor putea oricând deschide o acţiune internaţională împotriva României plecând de la autodenunţul lui Traian Băsescu.
Presimt că destul de curând vom avea declaraţii explozive din partea lui Omar Hayssam. De fapt, cred că aceste declaraţii au şi fost deja făcute şi înregistrate şi că se aşteaptă doar momentul prielnic (probabil după terminarea perioadei de vacanţe) pentru ca lansarea lor în spaţiul public să producă efectele dorite.

Contele de Saint GermainEditorialul de joiBasescu,Bashar al-Assad,China,Damasc,Dan Cristian Turturica,Emil Hurezeanu,Franta,Gabriel Bejan,Ion Cristoiu,Iran,Liviu Harnagea,Marea Britanie,Mugur Ciuvica,NATO,Omar Hayssam,Ponta,Radu Tudor,razboi civil,Romania Libera,Rusia,SIE,Siria,SRI,SUA,UEDin 2011 Siria este în război civil. Marile puteri străine s-au poziţionat astfel: SUA, Marea Britanie şi Franţa sunt împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, Rusia, China şi Iranul de partea acestuia. România are o situaţie aparte: după ce aliaţii ei din NATO şi UE şi-au închis ambasadele de la Damasc, România...Blog politic si polemic