Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]
Dacă ar fi să luăm de bune toate indiciile pe care procurorul Iacobescu ni le-a furnizat prin cele două intervenţii telefonice de la A3, “Bătrânul de la Bucureşti” nu ar putea fi altcineva decât Traian Băsescu.
Întâi de toate de ce “bătrânul”? Simplu: pentru că “tânărul” este Mircea Băsescu.
Elementul cel mai important care-l singularizează pe Traian Băsescu în această şaradă cu şi despre interlopi este precizarea lui Iacobescu, la o întrebare, cred, a lui Radu Tudor, că “bătrânul” nu este un intermediar, ca toţi ceilalţi nominalizaţi, ci este chiar destinatarul final al banilor. Acest amănunt devine esenţial acceptând că este aproape imposibil de crezut, la cât de hulpav este Traian Băsescu, că ar îngădui o astfel de tranzacţionare a libertăţii lui Bercea fără să fie el principalul (dacă nu unicul) încasator al premiului. (Nu-mi închipui că vreun cititor al acestui blog şi-ar putea închipui că o astfel de manevră ar putea avea succes fără ştiinţa şi acceptul preşedintelui “ştie tot”).
Apoi Iacobescu, întrebat de Mircea Badea, a precizat că identitatea “bătrânului”, ca şi a altor (doi sau trei) intermediari care tot la bătrân ajung, ar putea fi simplu stabilită de un cititor perspicace al stenogramelor unor discuţii telefonice purtate pe data de 11 martie 2011 (parcă). Aseară, Mihai Gâdea a prezentat acele stenograme în care doi afacerişti romi din Drăgăneşti fac referire la nişte bani daţi pentru salvarea lui Bercea unuia numit “preşedintele”, care nu a putut fi contactat chiar în ziua aranjată de unul dintre ei deoarece “preşedintele” era ocupat cu Libia. Ori, exact în acea zi, Traian Băsescu a ţinut o conferinţă de presă în faţa întregii ţări referitoare la situatia din Libia. Simplă coincidenţă? Hmmm!
Merită de asemenea rememorat modul în care procurorul Iacobescu a reacţionat la diverse “trageri de limbă” venite din partea invitaţilor din studio. Când a fost întrebat despre doamnele Kovesi si Stanciu, dacă crede că unele sume de bani date de Bercea au ajuns la ele, a negat hotărât. Când a fost întrebat dacă “bătrânul” este avocat a zis un “nu” clar. În schimb, atunci când colega lui Mihai Gâdea de la Investigaţii l-a intrebat abrupt dacă bătrânul este Traian Băsescu, domnul Iacobescu nu a negat ci doar a repetat că nu va spune cine e bătrânul, că asta este o problemă pe care trebuie să o stabilească procurorii.
Absolut toate celelalte indicii furnizate de domnul Iacobescu despre “bătrânul de la Bucureşti” (că acesta are legătură cu Palatul Cotroceni, că este politician, că are legătură cu Mircea Băsescu, că este implicat şi în dosarul ALRO etc.) se potrivesc cu persoana lui Traian Băsescu; mai puţin unul, care intră în contradicţie cu o declaraţie a Izaurei. Domnul Iacobescu a afirmat că “bătrânul de la Bucureşti” a primit direct din partea familiei Bercea suma de (dacă nu mă înşel) 500 000 EUR, bani care i-au fost înmânaţi personal “femeii bătrânului”. Ori Izaura spunea într-o filmare că lor le-ar fi fost ruşine să apeleze din proprie iniţiativă la naşul lor (Mircea Băsescu) deoarece acesta era o persoană prea importantă pentru ei, era “frate de preşedinte de ţară”. Să fi găsit atunci curajul să apeleze direct la preşedintele de ţară? Dacă da, probabil tot prin intermediari, prin cei doi romi din înregistrarea pomenită, care i-or fi lăsat doamnei Maria, la poartă, o boccea burduşită cu jumătate de milion de marafeţi.

Contele de Saint GermainEditorialeAr,batranul de la Bucuresti,Bercea Mondial,dosarul ALRO,Izaura,Laura Codruta Kovesi,Livia Stanciu,Maria Basescu,Mihai Gadea,Mircea Badea,Mircea Basescu,procurorul IacobescuDacă ar fi să luăm de bune toate indiciile pe care procurorul Iacobescu ni le-a furnizat prin cele două intervenţii telefonice de la A3, “Bătrânul de la Bucureşti” nu ar putea fi altcineva decât Traian Băsescu. Întâi de toate de ce “bătrânul”? Simplu: pentru că “tânărul” este Mircea Băsescu. Elementul...Blog politic si polemic