Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]
Mă abțin să-l calific în vreun fel pe Vadim Tudor tocmai azi, în ziua înmormântării sale. Soția, fetele lui suferă prea mult de pe urma pierderii stâlpului familiei, ca să le mai adaug și eu un praf de sare peste rană.
Există însă niște pilde în această prăbușire ca de trăsnet. Pilde pentru cei care se cred atotputernici și deasupra condiţiei speciei din care fac parte.
1. Moartea nu le recunoaște niciun statut privilegiat. Sunt, așadar, cu toți lingușitorii și bodyguarzii și relațiile și garanțiile lor, la discreția clipei. O fluctuație de presiune atmosferică, o mișcare bruscă, un gând crispant, un cheag de sânge poticnindu-se într-un fald de colesterol, și gata! Stop planuri, stop iluzii, stop măreţie, stop tot ceea ce au încercat să construiască. Secunda încremenește și devin, dimpreună cu tot ce mișcau țanțoși spre o finalitate, un fel de Pompei, după erupția Vezuviului. Osificare. Ruină. Ceva ce nimeni, după ei, nu va mai veni să repare sau să termine. Ce-au făcut, cât au făcut, atât rămâne. Bun, rău, atât! Dar bun sau rău nu este egal. De aici, miza pentru cei ce pun cât de cât preţ pe dăinuirea lor şi „după”.
2. Moartea nu le șterge păcatele. Acestea îi vor însoți, în memoria lungă sau scurtă ce le va fi dedicată de urmași, ca un recurs în anulare a tot ceea ce au făcut bun în viață. Este o formă de aplatizare, de tasare a reliefului personal, ce accelerează uitarea. Și aneantizează. Cei ce, îmbătați de o trecătoare înălțare socială deasupra semenilor, înțeleg să trăiască abuziv, să conducă abuziv, construindu-și triumfuri individuale de moment pe nenorociri de durată ale altora, iși vor pierde altitudinea deîndată ce își vor fi pierdut pulsul. De aceea, păcatele, dacă nu au putut fi evitate (ceea ce ar fi ideal dar și utopic), ar trebui măcar recunoscute, regretate și acționat pentru iertarea lor încă din timpul vieții. Dar căința nu prea face casă bună cu orgoliul și cu cinismul specifice parveniților.
3. Moartea nu acceptă lingușiri, cafele sau denunțuri. Nu dosește dosare la sertar, nu acționează la ordin și nici nu poate fi reclamată la CSM. Este, din punctul acesta de vedere, de un totalitarism monstru de inflexibil. Criteriile ei nu țin cont nici de religie, nici de naționalitate, nici de protecţia licuriciului mare sau a doamnei Merkel, nici de nazurile inspecției judiciare. Lovește după un algoritm al altei ordini și singurul mod de a o înfrunta este pregătirea şi întâmpinarea demnă.
Cu inevitabilul morţii nu te poţi lupta. Cu surpriza ei, însă, cu prinderea pe picior greşit de către aceasta, da. Atunci când moartea se-nfruptă dintr-un om bun, este considerată o ticăloasă și lumea o detestă. Atunci însă când moartea îl anihilează pe păcătos în plin păcat, nepocăit şi agresiv, devine o eroină. Primeşte ovaţii şi se vorbeşte de rolul ei binefăcător. Iar cel scurtat de coasă devine un reziduu tocmai bun de aruncat spre procesare bolgiilor Infernului. Uneori, însă, păcătosul se oprește la vreme, își găsește timp de regrete şi forţa de a se căi. Când a apucat, înaintea vizitei terminale, să-și dea jos ochelarii cu lupe prin care se vedea grandios şi să-și accepte dimensiunea minusculă, când a decis să se prezintă în faţa morţii senin, fără disperare, cu registrele completate la zi şi cu conştiinţa împăcată, se poate spune că și-a învins moartea prin simpla ei retrogradare la „şi altele”.
Mă adresez autoînchipuiţilor zei, dintre noi, ai momentului. V-aţi gândit că aţi putea muri chiar mâine? V-aţi gândit la cei, câţiva apropiaţi, ce vor rămâne în urma voastră, să vă plângă? Chiar vă este indiferent dacă vor trebui să plângă un om bun sau un netrebnic? Chiar nu vă pasă dacă moartea va fi aclamată sau hulită după ce vă va înșfăca? Și, până la urmă, de destinația finală, unde ea vă va depune, chiar nu vă sinchisiți deloc?

Contele de Saint GermainEditorialeAngela Merkel,cainta,CSM,Inspectia Judiciara,pacate,Pompei,utopic,Vadim Tudor,VezuviuMă abțin să-l calific în vreun fel pe Vadim Tudor tocmai azi, în ziua înmormântării sale. Soția, fetele lui suferă prea mult de pe urma pierderii stâlpului familiei, ca să le mai adaug și eu un praf de sare peste rană. Există însă niște pilde în această prăbușire ca...Blog politic si polemic