Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Presa din România are la această oră doi comentatori politici dominanți și credibili: Emil Hurezeanu și Cornel Nistorescu. Primul mai mlădios și analitic, cu recurs frecvent la istorie și modele, interpretând prezentul ca o consecință, cel de-al doilea mai direct și factual, dând prezentului semnificație de premisă și încercând să citească viitorul într-un mod determinist.
Alți doi comentatori politici, cu notorietate poate chiar mai mare decât a celor deja pomeniți, completează topul jurnaliștilor dominanți ai momentului: Ion Cristoiu si Cristian Tudor Popescu. Ambii au o natură histrionică, tabloidală, punând accentul în comentariile lor pe surprinderea cu orice preț a cititorului, chiar pe șocarea lui prin știri sau formulări mai degrabă beletristice decât jurnalistice („găina care naște pui vii”, „guzganul rozaliu”). Această predispoziție spre diferențiere, dorința lor de a spune „altfel” decât ceilalți chiar și când ceilalți spun corect, îi depunctează însă la credibilitate.
Ion Cristoiu este renumit pentru nevoia de a fi, mai presus de toate, imprevizibil. Căutarea adevărului este doar un pretext pentru a defrișa păduri virgine. Senzaționalul acestei aventuri îl seduce infinit mai mult decât îl demobilizează fundăturile în care ajunge cel mai adesea.
Cristian Tudor Popescu s-a dedicat rolului de cyborg. Se vrea rațiunea rece, detașată de afect și influențe conjuncturale. Fără a-i păsa că ipotezele algoritmilor săi de lucru sunt ele însele subiective. Este însă doar un joc de scenă, o formă de a se vinde ca obiect prețios și nu ca gablonz. A făcut și face și el compromisuri umane. Pe care însă le ține ascunse pentru a nu-și strica machiajul de om – mașină. Un bun exemplu este înțelegerea pe care a acceptat-o la solicitarea lui Băsescu, pe când era președintele asociației jurnaliștilor, ca în presa română să nu se publice caricaturile cu profetul Mahomed. N-a suflat atâția ani nici măcar o vorbă despre asta, nici măcar colegilor ziariști pe care îi conducea onorific. Acum a recunoscut forțat, împins de dezvăluirile altora. Apoi, prin prisma acestei fisuri de imagine, s-a poziționat față de atentatul de la Charlie Hebdo într-un mod cel puțin ilogic, care să-i justifice pactul amintit cu Băsescu. Îi numește, pe ziariștii deveniți ținte și apoi victime, „iresponsabili”, „fără conștiință profesională”. Hmmm! Păi atunci, nu tot astfel i-am putea numi pe revoluționarii de la Intercontinental care au ridicat baricada în decembrie 1989? Și ei sfidau un lider, și ei au pus în pericol, prin acțiunea lor, viețile a mii de oameni… Și, pe deasupra, culmea ironiei, tot teroriști s-au numit și asasinii de atunci. ca și cei de acum.
Emil Hurezeanu face seară de seară, La Digi24, cronica evenimentelor interne și internaționale ale momentului. Sunt considerații, pentru mine unul, extrem de interesante. Uneori chiar seducătoare. Recursul la paralele istorice și digresiunile cu tâlc denotă un discurs venit dintr-o cultură politică bine sedimentată. Nu se simte niciun moment în respirația comunicării crisparea lecției pregătite superficial, în ajun. Poziționări ale marilor publicații de limbă engleză, germană și franceză sunt prezentate cu spirit critic (atunci când este cazul) și deloc ostentativ. Pentru cei obișnuiți cu jurnalismul de baricadă, pecete a regimului Băsescu, stilul neo-aristocratic al lui Emil Hurezeanu de a comenta calm și ușor ironic învolburările prezentului poate părea inadecvat. Eu îl găsesc reconfortant și, de aceea, vi-l propun ca alternativă de regăsire a normalității.
Când participă la emisiuni televizate, Cornel Nistorescu pare mai mereu pus pe harță, gata de a-și ieși din țâțâni. Simt în asta un soi de intoleranță la pălăvrăgeală. În scris însă, pare a fi mult mai în elementul său. Cred că unul dintre principalele sale atuuri este capacitatea de a depista inaintea altora defectele de fabricație ale subiectului, de a dezbrăca din priviri împăratul. Nu abuzează de metaforă dar când o folosește e ca o ridicare de cortină. Å¢i se deschide un întreg tablou în care urmează să se joace piesa. Editorialul de azi, din Cotidianul, începe astfel: „Am așteptat începutul anului 2015 ca pe o deschidere bruscă de ferestre într-o casă sufocată de fum și putori”. Cum vi se pare?
Editorialele lui Cornel Nistorescu mai au o particularitate: nu se rezumă la constatări, propun cel mai adesea și soluții. Bune, rele, realiste, utopice, asta contează mai puțin. Important este că raționamentele sale se închid ca o figură geometrică. Poți să le vezi limitele, să le calculezi aria de valabilitate. Altfel, doar să observi critic, este ca un poligon fără o latură. Pe-acolo se scurge totul, se golește de conținut întreaga poveste imediat dupa terminarea lecturii.
Toate aceste considerații, în memoria unor ziariști care au refuzat să cedeze amenințărilor cu moartea. Dar nu din iresponsabilitate sau din lipsă de coștiință profesională ci pentru că, uneori, un sacrificiu demn valorează mai mult decât o viață de om pitit sub pat.

Contele de Saint GermainEditorialeCharlie Hebdo,Cornel Nistorescu,Cristian Tudor Popescu,Digi24,Emil Hurezeanu,Ion Cristoiu,profetul MahomedPresa din România are la această oră doi comentatori politici dominanți și credibili: Emil Hurezeanu și Cornel Nistorescu. Primul mai mlădios și analitic, cu recurs frecvent la istorie și modele, interpretând prezentul ca o consecință, cel de-al doilea mai direct și factual, dând prezentului semnificație de premisă și încercând...Blog politic si polemic