Andrei Pleșu și-a creat în timp o imagine de înțelept șugubăț. Este o imagine convenabilă pentru cineva căruia îi place să se facă liniște atunci când începe să vorbească, pentru cineva care se străduie din răsputeri ca lumea să-l asculte zâmbind, nu scrâșnind din măsele. În contrast cu „perechea” sa din vitrina publică cu figuri de ceară, Gabriel Liiceanu, un Ares mereu înarmat cu vorbe slinoase și grimase încrâncenate, Andrei Pleșu a ales să fie hermesian.  Folosind cu oarece îndemânare sofismul pe post de caduceu, domnia sa își lasă mai de fiecare dată loc de întors și de eschivă, tocmai printr-o anume catifelare a sarcasmului, printr-o îndulcire a veninului din mesaj. (more…)
continuare...